Povestea incepe in felul urmator: Eu ma bucuram ca mi-a venit noul obiectiv, doar ca nu am avut bucuria deplina sa pozez totodata si cu noul aparat SI cu aceasta ocazie vreau sa va anunt ca aceasta va fi/ este ultima sedinta cu 450D-ul meu drag care m-a ajutat sa realizez minunatele cadre de pana acum.
Alexandra: pentru ca Andreea, sora mea urma sa vina in Ro m-am tot gandit ce as putea face pentru a fi cat mai special? Asa ca mi-a trecut prin minte sa planific o sedinta foto facuta de bychris, prietenul meu (iar eu cristi….m-am bucurat nespus, evident!). Alexandra urma sa-i pregateasca surpriza in felul ei…cum se putea mai dragut! Iar din perspectiva noastra, totul avea sa fie perfect :D.
Dar, vom asculta si povestea ei, care pe mine m-a fascinat!
Andrea: Dupa aproape 20 de ore obositoare de calatorie si inca 6 ore de stat cu “genunchii in gura” din Budapesta la Cluuuj, intalnirea cu Alexandra a transformat toata oboseala intr-o bucurie nespusa! Bucurie care nu cred poate fi inteleasa decat de cei care au trecut prin ea. Revederea unei personae dragi aduce multa bucurie, insa atunci cand iti revezi surioara si prietena cea mai buna dupa mai bine de 3 ani…ei bine bucurie ca aia nu-i!!! Primele cateva ore au fost parca ireale, ne tot uitam una la alta si nu ne venea sa credem ca suntem fata in fata. Cei care o cunosc pe Alexandra stiu ca este plina de surprize asa ca ajunse la apartament mi-a fost dat sa “descopar” vreo doua, trei. Una dintre ele a fost intr-o cutiuta/felicitare, legata cu o funda cu bulinute roz….
Deschid, si inauntru gasesc…bomboane, iar printre ele doua biletele. Pe unul din ele scria ceva de genul: “pentru ca frumusetea si surpriza de pe chipul tau trebuie imortalizate, te invit in lumea lui Mozart la o sedinta foto. Doar noi doua si…Cristi J. P.si machiaj si coafor inclus”. Si uite asa se face ca a doua zi ne-am prezentat la Betty pentru a mi se reimprospata “aratarea” , asta am inteles din biletel, dar acuma eram eu un pic gandita la faza cu “lumea lui Mozart”, dar m-am dumirt…era vorba de o cofetarie cocheta in Cluj.
Tot Andrea 🙂 : Pe traseu, ne-am dat seama ca avem o problema: unde ne schimbam hainele? Vroiam eu mai demult sa merg la faculta la psiho, si bine ca nu m-am dus, dar in momentul acela tare ne-am bucurat ca ne-a “iesit” faculta de psiho inainte. Am intrat cu tupeu si ne-am indreptat spre….stiti voi J.
Cristi: Eu am tot stat pe hol, si am stat si iar am stat… si dupa cum stiam fetele eram constient ca era nevoie de ceva timp pentru a te shimba. Intr-un final n-am mai rabdat si m-au dus tinta…stiti voi! Dar ce sa vezi, si portarului i se paruse treaba curioasa…asa ca intra si el si am dat aproape bot in bot cu el cum ma tot plimbam si tot le strigam. Am fost chemat sa dau un speech, si buletinul pentru evidenta, desigur. Apoi iar am mai stat o vreme, pana ce si cursul din sala alaturata era deja gata si spre fericirea mea au iesit deodata cu studentii studiosi. :))
Alexandra: Era o dupa-amiaza frumoasa de iunie, cu lumina faina (asa-I Cristi?), dar iata-ne ajunsi si in lumea lui Mozart unde nu am fost singurii, spre disperarea mea (Alex :D). Unii dintre noi s-au facut mai mult decat comozi. Da, da, Cristi! Dar trebuia profitat la maxim de lumina de acolo si de decorul deosebit si uite asa exista pana in ziua de azi niste cadre minunate cu Andrea. De acolo am luat-o spre Chios. Cine il cunoaste pe Cristi stie ca el nu stie sa se plimbe asa ca eram tot intr-o fuga pe urmele lui. Mai tarziu aveam sa descopar ca Andrea e la fel…:P . In parc a fost o adevarata zbenguiala! Ideile veneau pe banda rulanta. In plus, Andrea e prea fotogenica (si nu spun asta doar pentru ca e sora mea) si ii era mai mare dragul lui Cristi sa o fotografieze si mie mai mare dragul sa o privesc (poate poate mai invat si eu ceva :P). Nici nu ne-am dat seama cand a inceput sa se insereze si-atunci am luat-o din nou la fuga spre Mozart in speranta ca nu vor mai fi clienti pe acolo si ma voi putea desfasura si eu :D. Spre bucuria mea, asa a si fost! In sfarsit am pus mana pe pianul ce-l ochisem cu cateva ore inainte ( cristi- dupa ce m-a batut la cap si mi-a tras privirea aceea a ei de “mini-bos” toata dupa-masa ca ea vrea sa cante). Cand am observat miscarile ce le faceau domnisoarele de acolo ne-am dat seama ca e ora inchiderii si WOW ce tarziu e! Cand a trecut timpul? Parca nu ne mai venea sa plecam de dragul timpului faaaain (pentru ca asa se zice la Cluuuuuj) petrecut impreuna. Si vroiam sa am cat mai multe amintiri cu sora mea inca din prima zi cap-coada petrecuta impreuna dupa 3 ani. Si-ti multumesc Cristi ca ai fost acolo sa surprinzi momentele noastre de veselie. Adevarul e ca eu mai uitam cateodata de prezenta ta ceea ce totusi cred ca e un lucru bun pentru instantanee :D.
Vreau sa le multumesc si eu celor doua fete dragute pentru toata rabdarea care mi-au mai dat-o, pentru ca a mea se cam terminase… :))
Cu mult drag,
Cristi