Azi fiind un pic mai liber desi nu e adevarat, m-am gandit sa va scriu cate ceva despre mine. Si acum imi aduc aminte de acele momente frumoase de cand eram mic dar ce e ciudat ca imi amintesc si partile mai putin frumoase. O sa va explic imediat de ce.
Eu sunt un indragitor al animalelor in general, dar de cai sunt peste masura de innebunit. Intotdeauna m-au fascinat statura lor, modul increzator cum alearga, sensibilitatea, simtul de a detecta daca cel care se apropie ii e frica. Eu am fost de mic o fire increzatoare, nefricos in procent de 90% (*cu exceptia fricii de bau-bau, dar asta intr-o alta poveste) si de fiecare data cand vedeam un cal ma apropiam de el cu toate ca cei din jur strigau care mai de care. Cu timpul insa s-au obisnuit, vazand ca nu exista cal “agresiv” pentru mine! Atat de mult eram atasat de ei, ca imi aduc aminte ca am mers intr-o vara in muntii Apuseni, la Padis si doar prin propriile tactici zici ca vrajeam caii, ii duceam, sau mai bine zis ii determinam sa face ce le zic. Asa am incalecat pe cai total necunoscuti, neimpiedecati, deci o treaba riscanta! Dar cine se putea pune cu mine? 😀 Ceea ce am experimentat, lucru pe care il spun si specialistii, este ca daca esti increzator pe tine si stii ce vrei, calul are un simt special si isi da seama si asa poti sa-l coordonezi dupa plac.
Dar acum sa va spun povestea care m-a determinat sa scriu aceasta postare. Pe vremea cand eram mic, eu cel din poza, m-am bucurat enorm de mult cand am primit in dar din partea socrului lui Flori, unchiul meu un manz care am inteles apoi ca a fost adus la bunicii mei doar pentru a fi crescut. Dar cum sa superi copii de la inceput, cand poti sa-i aperi cu o minciunica? Asa a fost si cazul meu. Ma bucuram de fiecare data cand mergeam la bunci si primu lucru care il faceam, uitand ca trebuie sa-i salut pe bunici era sa merg in grajd sa-mi salut prietenul drag. Atat de nerabdator eram ca inca de cand era manz am vrut sa-l incalec si sa stiti ca am reusit, chiar in grajd, legat de iesle! :)) Dar sa nu credeti ca tot timpul eram asa increzator, pentru ca s-a intamplat si sa-mi pierd curajul, moment cand aveam inima cat un purice. Spre fericirea mea, caii nu te calca chiar daca cazi (incredibil din nou!), desi nu am avut acest noroc ci doar fiind martor la o faza de genul. Si cand incepam sa fiu si eu bucuros ca voi avea un cal, si inca unul mare, aud zvonul ca urmeaza sa fie vandut. Iar cum poate fi linistit un copil, tot printr-o minciunica…! Dar nu va zic raspunsul pentru ca e putin prea de tot! 🙂 Evident, ca m-am dat la un plans de zile mari si pentru ca stiam sa ma exprim am recurs cred, desi nu-mi mai amintesc bine la santaj emotional: “Daca il vindeti, nu va mai iubesc, veci” si ca sa ma linisteasca tata mi-a promis un ponei. Acum va las pe voi sa ghiciti daca s-a respectat promisiunea… Acum, nu ca nu mai sunt pasionat de cai, dar se pare ca mi-am gasit o noua pasiune care incepe sa imi placa din ce in ce mai mult si aceea o puteti observa chiar aici pe site. Iar cine stie, poate ca va veni si momentul sa ma mut la tara si atunci cu siguranta placerea mea de a admira caii se va materializa atat pentru placere cat si pentru folosinta. Pana atunci, “keep calm and ride on”! 😉
Cristi